Samanta de susan

Am aflat despre existenta lui Dominic cand el era de marimea unei seminte de susan. Asa spunea la carte: "Cinci saptamani dupa conceptie fatul este de marimea unei seminte de susan." Si-mi aratau si-o poza, in caz ca nu-mi mai aminteam ce e aia, sau exact cat de mare este. Dar a trebuit, totusi, sa fug la dulapul cu condimente...sare, piper, coriandru, scortisoara...seminte de susan! Am luat una in mana si l-am chemat pe Marc sa vada. Niciodata n-o sa uit prima data cand am avut, fie doar prin comparatie, senzatia materializarii vietii ce-o purtam in pantece.

Incerc sa-mi imaginez acel moment, prin ochii unei terte persoane. Lumina din ochii nostri, privind mica samanta de susan. Uimirea si fericirea coplesitoare...

Ne-am imbratisat. Din noi, din dragostea noastra, o viata...

Cuibareala

De abia ne-am intors acasa dupa o luna in California (jumatate vacanta, jumatate scoala) si deja am inceput "the nesting". Dominic "aterizeaza" cam in 5 saptamani si stim ca orice si oricat am face, tot ne vom simti nepragatiti.
Nesting e atunci cand te uiti la camera de bebe si nu te poti hotari daca leaganul va fi mai inspre fereastra sau nu, si parca simti deja mirosul dulce de nou-nascut, si te razgandesti, si muti leaganul iar si iar...
Nesting-ul nu poate fi niciodata obositor sau stressant...chiar daca aspiri podeaua de 10 ori, tot planuiesti cu zambetul pe buze sa reiei obiceiul si maine...
To nest este un amestec de vis si realitate, cand parca auzi deja gangurit de bebe in timp ce vopsesti (din nou) peretele dinspre patut...
Cuibarim cu drag...in putin timp ne vine puiul si atunci...si atunci...

Perspective

Un an. Doamne, cat de multe schimbari. Nu le-am prevazut sau premeditat, la fel cum nu prevezi sau premeditezi un cadou surpriza, care ti-e dat cand nu te astepti si care te face sa te intrebi: "Cum de ai stiut?..."

Un an. Se spune ca pe masura ce inaintezi in varsta anii te "afecteaza" mai putin, in sensul ca unul sau doi isi pierd din "enormitatea" perceputa la 15 ani, si incepi sa-ti amintesti in calupuri mult mai mari, de 5, 10 ani.

Dar, Doamne, ultimul an a fost pentru mine ATAT de incarcat. Si stiu ca mi-l voi aminti separat de toti ceilalti, ca acel an special in care am primit fericirea in dar.

Ma gandeam zilele trecute cat de fain ar fi sa pot transpune sentimentele pe care le traiesc in...ceva. Uneori cred ca in arta ar fi cel mai potrivit. Alteori vreau dar sa conserv, sa pot retrai, ulterior, euforia. De-as putea pune totul in culori, pe-o plansa...de-as putea capta frumusetea intr-o fotografie ...

Si-apoi iar ma copleseste sentimentul "Cum de ai stiut?..." Cum de ai stiut sa-mi dai feerie de culori si explozie de lumina, cand eu iti ceream lauri si faima? Cum de ai spus nu la toata inaltarea la care speram, doar pentru a-mi arata cat de sus ajung prin renuntare la egoism?
Si cum, Doamne, merit viata in viata-mi, cand credeam ca doar prin mine insami pot fi fericita?

Doamne, un an. Fericire. Multumesc.

Micul print

"Atunci aparu vulpea.
- Buna ziua, zise vulpea.
- Buna ziua, raspunse politicos micul print, care se întoarse, dar nu vazu nimic.

- Sunt aici, zise vocea, sub pom, sub mar.
- Cine esti tu? zise micul print. Esti foarte draguta…
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino sa te joci cu mine, îi propuse micul print. Sunt asa de trist…
- Nu pot sa ma joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt domesticita.
- Ah! Pardon, zise micul print. Dar dupa ce se gîndi, adauga:- Ce înseamna "domesticit"?
- Tu nu esti de pe aici, spuse vulpea, ce cauti tu?- Caut oamenii, spuse micul print. Ce înseamna "a domestici"?
- Oamenii, spuse vulpea, au pusti si vîneaza. E foarte neplacut. Dar cresc si pui de gaina. Asta e singurul lor interes. Tu cauti pui?

- Nu, spuse micul print. Eu caut prieteni. Ce înseamna "a domestici"?
- E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. Înseamna "a crea legaturi…"
- A crea legaturi?- Bineînteles, spuse vulpea. Tu nu esti deocamdata pentru mine decît un baietel care se aseamana perfect cu oricare altul dintr-o suta de mii de baietei. Si eu nu am nevoie de tine. Si nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decît o vulpe ca o suta de mii altele. Dar daca tu ma domesticesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic în lume. Eu voi fi pentru tine unica pe lume...
- Încep sa înteleg, zise micul print. Este o floare... cred ca ea m-a domesticit.
- E posibil, spuse vulpea. Pe Pamînt se întîmpla tot felul de lucruri…
- Oh! Asta nu e pe Pamînt, spuse Micul print. Vulpea paru foarte intrigata:
- Pe o alta planeta?
- Da.
- Exista vînatori pe planeta aceea?
- Nu.
- Suna interesant. Dar pui?
- Nu.
- Nimic nu este perfect, suspina vulpea.Dar reveni la ideea sa:
- Viata mea e monotona. Eu vînez pui, oamenii ma vîneaza pe mine. Toti puii se aseamana si toti oamenii sunt la fel. Deci ma cam plictisesc. Dar daca tu ma domesticesti, viata mea va fi cu totul alta, luminoasa. As cunoaste un zgomot de pas care va fi diferit de celelalte. Ceilalti pasi ma fac sa intru sub pamînt. Al tau ma va chema afara, ca o muzica. Si înca ceva! Priveste, vezi acolo cîmpurile cu grîu? Eu nu manînc pîine. Grîul este inutil pentru mine. Cîmpurile de grîu nu înseamna nimic pentru mine. Si asta e trist! Dar tu ai parul blond, aurit. Atunci cînd tu ma vei fi domesticit va fi minunat. Grîul, care este auriu, îmi va aminti de tine. Si îmi va placea zgomotul vîntului prin grîu…
Vulpea tacu si îl privi îndelung pe micul print:
- Te rog… domesticeste-ma! spuse ea.
- As vrea mult, raspunse micul print, dar nu am prea mult timp. Am de gasit prieteni si multe lucruri de cunoscut.
- Nu cunosti decît lucrurile pe care le domesticesti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara de la negustori lucruri facute de-a gata. Dar cum nu exista negustori care sa vînda prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei un prieten, domesticeste-ma.
- Ce trebuie facut? spuse micul print.
- Trebuie sa fii foarte rabdator, raspunse vulpea. Te vei aseza mai întîi ceva mai departe de mine, cam asa, în iarba. Te voi privi cu coada ochiului si tu nu vei zice nimic. Vorbirea e izvor de neîntelegeri. Dar în fiecare zi te vei putea aseza ceva mai aproape...
A doua zi micul print reveni.

- Ar fi fost mai bine sa fi revenit la aceeasi ora, spuse vulpea. Daca vii, de exemplu, la ora patru dupa-amiaza, voi începe sa fiu fericita de la ora trei chiar. Cu cît timpul va trece, cu atît voi fi mai fericita. La ora patru voi fi agitata si nelinistita; voi descoperi fericirea! Dar daca vii fara nici o socoteala, nu voi sti la ce ora sa îmi pregatesc inima… trebuie ritualuri.
- Ce este un ritual? zise micul print.
- E ceva cu totul uitat, spuse vulpea. Este ceva care face ca o zi sa fie diferita de alte zile, o ora de alte ore. Exista un ritual, spre exemplu, la vînatorii mei. Ei danseaza joia cu fetele din sat. Atunci joia este o zi minunata! Ma duc sa ma plimb pîna în vii. Daca vînatorii ar dansa nu se stie cînd, zilele ar fi toate la fel si eu nu as avea deloc vacanta.
Astfel, micul print o domestici pe vulpe. Dar o data si o data, ora plecarii fu aproape:
- Ah! facu vulpea… voi plînge.
- E vina ta, zise micul print, eu nu ti-as fi dorit raul, dar tu ai vrut sa te domesticesc…
- Bineînteles, spuse vulpea.
- Dar tu o sa plîngi! zise micul print.
- Bineînteles, raspunse vulpea.
-Atunci nu cîstigi nimic din asta!
- Ba cîstig, zise vulpea, gîndeste-te la culoarea grîului. Apoi adauga:
- Mergi sa revezi trandafirii. Vei întelege ca al tau este unic pe lume. Vei reveni sa îmi spui adio, iar eu îti voi face cadou un secret.
Micul print pleca sa revada trandafirii.
- Voi nu sunteti deloc la fel ca trandafirul meu, voi nu reprezentati nimic pentru mine, spuse el. Nimeni nu v-a domesticit si nici voi nu ati domesticit pe nimeni. Voi sunteti precum era vulpea mea. Nu era decît o vulpe ca oricare alta dintr-o suta de mii. Dar eu mi-am facut-o prietena si acum este unica în lume.
Trandafirii erau stînjeniti.
- Voi sunteti frumosi, dar sunteti goi de întelesuri, le mai spuse. Nu e nici un motiv sa mori pentru voi. Bineînteles, pentru un trecator obisnuit, trandafirul meu este la fel ca voi. Dar el singur este mai important decît voi toti la un loc, pentru ca el este cel pe care l-am udat. Pentru ca el este cel pe care l-am adapostit cu paravanul. Pentru ca el este cel caruia i-am omorat omizile (în afara de doua-trei cît sa aiba si fluturi). Pentru ca el este cel pe care l-am ascultat plîngîndu-se, ori laudîndu-se, ori, uneori, chiar tacînd. Pentru ca este trandafirul meu.
Apoi reveni la vulpe:
- Adio, îi spuse el…
- Adio, spuse vulpea. Iata secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi bine decît cu inima. Ceea ce este important nu se arata ochilor.
- Ceea ce este important nu se arata ochilor, repeta micul print, ca sa îsi aduca aminte.
- Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tau îl face atît de important.
- Timpul pe care l-am petrecut cu trandafirul meu…repeta micul print, ca sa îsi aduca aminte.
- Oamenii au uitat acest adevar, zise vulpea. Dar tu nu trebuie sa uiti. Esti raspunzator de tot ceea ce ti-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Esti raspunzator de trandafirul tau…
- Sunt raspunzator de trandafirul meu... repeta micul print, ca sa-si aduca aminte. "

( Saint Exupery, Micul Print)

Sunt in curs de domesticire...Voi avea un baietel, un mic print...

Beyond, beyond...

Nu mi s-a intamplat niciodata sa-mi dea lacrimile la privirea unei fotografii necunoscute mie, prezentata intr-un banal buletin de stiri, intr-un subiect total diferit de semnificatia imaginii. A trebuit sa o caut online si simt ca trebuie sa impartasesc sentimentul.

E trist, si nu aici voiam sa ajung. Daca merg muuuult, muult in spatele imaginii, adanc in intelesul ei, asta e ceea ce simt: ca dragostea e unica vecie data noua, cadoul divin pentru care poate prea rar ne oprim din caruselul vietii pentru a-l savura, pentru a multumi si pentru a fi fericiti.

Cine stie ce n-am da, in viitor, pentru clipa pe care o traim chiar acum.

:)

http://www.youtube.com/watch?v=MEcz-rvKIL0

Cadoul de Craciun

Iar m-am lenevit. Uite c-au trecut cateva luni bune de cand nu m-am mai updatat virtual...si s-au intamplat asa de multe, si asa de mult ma ardeau degetele sa scriu mai devreme...Dar cu bun motiv am asteptat :)


Mmmm? Pai cum ce sa fie? In sfarsit am fost acceptata pentru un internship in Business Administration/ Research la Colliers International, o firma de real-estate, unde am luat pentru prima oare contact cu mediul business american. Cine crede ca e infinit de diferit sa lucrezi la etajul 53 al unui sky-scraper in downtown Seattle fata de intr-un birou din Romania, se inseala amarnic. Evident, sunt diferente in dedesupturi, in practici, in infrastructura, in procedurala, dar nu la suprafata. Aceleasi masti sau aceeasi oameni cumsedace. Acelasi monitor in fata si aceleasi deadline-uri. Antreprenorii or sa-mi sara in cap, si lor le dau dreptate. Si sper ca intr-o buna zi sa-mi pot atribui, aici, acest titlu.

Dar nu de asta vroiam sa va vorbesc, ci de altceva, mult mai important...

Casnicia? Cine a zis ca primul an e cel mai greu, avea dreptate. Vorbesc de perioada de acomodare, in care inveti sa imparti tot si sa apreciezi "impreuna" mai mult. Te maturizezi si iubesti mai intelept. E un sentiment minunat sa te cuibaresti la sfarsitul zilei in bratele celui care iti impartaseste visele si temerile, si nebunia si dragostea de viata...

Uite ca iar ma abat de la subiect. Bineinteles, si partea profi si partea personala sunt foarte importante pentru mine. Insa, cateodata, cadoul de Craciun vine din partea de divin...

(To be continued)