marți, 26 august 2008

Inceput

In primul rand imi cer scuze pentru "lipsa" mea virtuala. Au fost cateva saptamani pline, si de bune, si de mai putin bune, zile de toate culorile, cum e de fapt si Seattle-ul, cum e de fapt si viata. Voi incerca sa exprim cat mai bine, in acest blog, trairi si nu evenimente singulare, perspective si nu doar actiuni, visuri si nu doar concret.

Oamenii care m-au cunoscut in diferite ipostaze din viata mea, fie de mic copil, fie in liceu sau in facultate, sau in orice alte circumstante, stiu firea contemplativa, exuberanta sau introspecta uneori, tacuta sau plina de viata. Impreuna, ma cunosc in toate nuantele si starile mele, de aceea nu voi cenzura parti care pe unii ii pot surprinde, nici spectre necunoscute unora sau pur "altfel".

Incep cu un citat din Eliade, pe care il consider scriitorul meu de suflet:

"- Pincipiile mele nu sunt impotriva dragostei, ci impotriva anularii, a idiotizarii nostalgice prin dragoste.
- Stii ce-mi spuneai asta-toamna? Ca tineretea e un timp primejdios; ca nu sunt mantuiti decat nebunii.
- Exagerezi formula. Eu am spus numai ca tineretea e ispitita de mediocritatea senimentala si cerebrala, de iluzia unei fericiri comode; si am mai spus ca numai o hotarare nebuneasca, adica realizata de-a lungul a oricate impotriviri, poate s-o manuie. "





Ma casatoresc in mai putin de 2 saptamani. Cine a trecut deja prin cumulul de trairi legate de un astfel de eveniment intelege de ce semnul de exclamare lipseste. "Comfortably numb" cum ar spune Pink Floyd, o amorteala dulce...nebunie curata :) Te uiti in ochii celuilalt si iti pui toate intrebarile gresite... Nu "Cum va fi cu?", ci "Cum ar fi fara?"... "Eu, sigur?"..."De ce, in esenta?"..."Si daca?..." E natural sa fie asa, vor spune unii. Actul in sine e stupid de banal, motivele care stau la baza cred ca depasesc niveluri de intelegere. Si de aici porneste extazul sau agonia, sau un amestec din ambele.

Ma casatoresc, "in acte", in 12 zile.